AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale (b128/07.04.2021), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.XXX2065/12.04.2021 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D269/13.04.2021,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea Legii nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările ulterioare.
Potrivit proiectului, prin normele de aplicare a Legii nr.203/2018, cu modificările ulterioare, ar urma să se stabilească elementele minime obligatorii de structură și de format ale procesului-verbal de contravenție prevăzut la art.11 alin.(1), și nu modelul acestuia, astfel cum se prevede în prezent.
Totodată, se instituie o derogare de la dispozițiile art.20 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât, în cazul în care un agent constatator constată în același timp mai multe contravenții săvârșite de aceeași persoană, se va încheia un proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii distinct pentru amenzile prevăzute la actualul art.21 din actul normativ de bază.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se poate pronunța asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Având în vedere uzanța normativă, partea dispozitivă a pct.1 trebuie reformulată, astfel:
1. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:.
4. La art.21 alin.(11), astfel cum este propus la pct.2, pentru o completă informare juridică asupra actului normativ la care se face trimitere, după sintagma Ordonanța Guvernului nr.2/2001 se va insera mențiunea aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Pe de altă parte, pentru un spor de claritate a normei, precum și pentru utilizarea terminologiei specifice în materie contravențională, expresia se încheie proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției distinct trebuie înlocuită cu sintagma se încheie un proces‑verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii distinct.
5. Recomandăm introducerea, în finalul proiectului, a unui nou articol, care să cuprindă dispoziția de republicare a actului normativ de bază, cu următoarea redactare:
Art.II. - Legea nr.203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647 din 25 iulie 2018, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare..
Pe cale de consecință, actualul articol unic va deveni art.I, urmând a fi marcat în mod corespunzător.
PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr.